Enduro

"Aici regăsim locuri cu condiții date de natură, de care  în alte țări nici nu se visează. În esență, pe versantul de lângă Lazărea, s-a modificat doar puțin pentru a realiza o pistă de enduro”- a exclamat campionul francez Greg Eyries, care consideră că a întâlnit un teren cu dotări rare în toată Europa. Visul întreprinzătorului francez Patrick Bois, stabilit în Gheorgheni, este de a realiza o școală de enduro pe pista din Lazărea. ”Ceea ce se petrece aici încă nu este ceea la ce am visat, deoarece doresc să realizez o școală care să poată funcționa pe întreaga durată a sezonului favorabil sportului” a spus campionul francez de odinoară, arătând și necesitatea numeroaselor dezvoltări infrastructurale. Gábor László, primarul comunei Lazărea, a afirmat că aceste planuri vor fi finalizate precum s-a realizat și noul drum asfaltat de la șoseaua principală până la pistă. „ În primul rând trebuie să asigurăm racolarea pistei la rețeaua electrică și de apă potabilă, precum și construirea unei pensiuni pentru cazarea sportivilor” a explicat Gábor László, al cărui vis este de a organiza cât mai curând o competiție mondială la Lazărea.